17 februarie în istorie. Schimbări în organizarea învățământului românesc și începerea funcționării Băncii României

Posted by
  1. 1850: Domnitorul Barbu Știrbei a dat ofisul domnesc privind organizarea școlilor din Țara Românească.

Secolul al XIX-lea a fost o etapă foarte importantă în evoluţia învăţământului românesc, pentru că în această perioadă s-a acţionat constant în direcţia modernizării şi reformării sistemului educativ. Programul revoluţiei de la 1848, în Ţara Românească prevedea ca în scurt timp să se înfiinţeze câte o universitate la Bucureşti şi Craiova, o politehnică la Bucureşti, câte un liceu în fiecare judeţ, câte o şcoală normală în fiecare plasă şi câte o şcoală elementară în fiecare sat.

Şi după 1848 s-a continuat procesul de dezvoltare a învăţământului. În 1851 a fost elaborat Aşezământul pentru reorganizarea învăţăturilor publice în principatul Moldovei. Unul dintre cei care au sprijinit dezvoltarea învăţământului, domnitorul Barbu Ştirbey spunea: „instrucţiunea publică trebuie să fie potrivită cu nevoile poporului şi să nu aibă în vedere exclusiv convenienţele câtorva familii privilegiate“. Încă înainte de Unirea Principatelor, George Costaforu, directorul şcoalelor din Muntenia, era trimis să studieze organizarea învăţământului în Occident. Pe baza cercetărilor făcute, el publica în 1860 în lucrarea Studii asupra instrucţiunii publice în statele cele mai înaintate ale Europei.

  1. 1866: Pe baza decretului lui Alexandru Ioan Cuza, din 1865, a început să funcționeze Banca României, constituită prin transformarea filialei din București a Băncii Imperiului Otoman; primul președinte al băncii a fost Ion Ghica (17 februarie/2 martie).

Banca Naţională a României a fost cea de-a cinsprezecea bancă centrală a lumii, fiind fondată în anul 1880, înaintea Banca d’Italia (1893) sau Schweizerische Nationalbank (1907). Însă discuţii despre crearea unei bănci naționale s-au purtat şi înainte de aceasta dată, fiind, de exemplu, o preocupare constantă a intelectualilor paşoptişti. După 1859, odată cu Unirea Principatelor şi cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor ţări româneşti, demersurile politice în acest sens se înmulţesc.

În martie 1880 a fost votată în Parlament “Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scompt şi circulaţiune”, care a fost promulgată de principele Carol I o luna mai târziu. La înfiinţare, Banca Naţională a României era o societate anonimă cu un capital social românesc de 30 milioane lei şi avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător.