Astăzi este celebrată Ziua Internațională A Romilor

Posted by

Ziua internațională a romilor (8 aprilie) este o zi pentru a sărbători cultura romilor și pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă romii.

Ziua a fost declarată oficială în 1990 în Serock, Polonia, locul celui de-al patrulea Congres Mondial Romani al Uniunii Internaționale Romani (IRU), în onoarea primei întâlniri internaționale majore a reprezentanților romilor, 7-12 aprilie 1971 în Chelsfield, lângă Londra.

Romii trăiesc în Europa de peste 700 de ani. Istoria și cultura lor constituie o parte indispensabilă a moștenirii europene, care se caracterizează prin diversitate. Membrii comunităților de romi merită să fie tratați în mod egal și să beneficieze pe deplin de drepturile care le revin în calitate de cetățeni europeni. Începând cu anul 2006, an în care Guvernul României a adoptat Legea nr. 66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în fiecare an, în această dată, sunt organizate la nivel național manifestări publice, culturale, sociale și educaționale dedicate Zilei Internaționale a Romilor.

Problemele cu care se confruntă şi azi populaţiile rome au fost recent trsit ilustrate în periferia Parisului unde au avut loc o serie de atacuri violente contra unor romi. Cocioabe arse, maşini vandalizate, romi hărţuiţi şi bătuţi pe motiv că vroiau să fure copii – incidentele, comise de oameni din cartierele învecinate taberei de romi, au plecat de la nişte zvonuri nefondate vehiculate pe internet şi dezminţite de autorităţile franceze. Sociologul şi specialistul populaţiilor rome Olivier Peyroux notează la RFI că “clişeele despre romi sunt astăzi reactivate”.