Bătălia de la Rovine, moment rămas în istoria și în literatura românilor

Posted by

Bătălia de la Rovine a avut loc la 17 mai 1395. Armata valahă, condusă de voievodul Mircea cel Bătrân s-a opus invaziei otomane condusă personal de sultanul Bayezid I Fulgerul. Forța turcă a depășit, în mare măsură, trupele muntene. Legenda spune că, în ajunul bătăliei, îmbrăcat ca un emisar al păcii, Mircea cel Bătrân a vorbit cu Bayezid cerându-i să părăsească Țara Românească și promițându-i trecerea sigură înapoi. Sultanul a insistat cu mândrie să lupte.

Bătălia a avut loc probabil lângă râul Argeș, dar locația exactă este contestată. Victoria valahă este confirmată de numeroase surse și istorici.

În timpul bătăliei, un rol tactic cheie a fost jucat de arcașii munteni care au epuizat grav rândurile otomane în timpul atacului lor inițial. Vasalii lui Bayezid, domnii sârbi Stefan Lazarević și Marko Mrnjavčević, doi dintre cei mai mari cavaleri ai vremii, au participat și au luptat curajos; Ștefan a dat mare curaj, Marko a fost ucis în acțiune.

O viziune istorică alternativă ar fi că lupta dramatică a durat nu doar o singură zi, ci o săptămână întreagă, fiind în primă etapă un război de poziții. Bătălia feroce s-a încheiat cu pierderi grele pentru ambele părți, în cele din urmă fiecare armată retrăgându-se de pe câmpul de luptă. Deși valahii au împins înapoi inamicul, otomanii au putut să-și apere poziția rezultată bazându-se pe garda personală a sultanului compusă din ieniceri. Aceasta a fost poziția inexpugnabilă a apărării otomane și un an mai târziu, în celebra bătălie de la Nicopole. Această inovație tactică a devenit un element fundamental al strategiilor de război otomane până în secolul al XVIII-lea. Armata lui Mircea, suferind pierderi grele și incapabilă să rupă apărarea taberei sultanului, a fost în cele din urmă obligată să se retragă. Deoarece Imperiul Otoman nu a fost capabil să cucerească Țara Românească în acest moment, Rovine rămâne una dintre cele mai importante bătălii din istoria României.

O descriere epică a confruntării este prezentată în poezia „Scrisoarea a III-a” scrisă de poetul național român, Mihai Eminescu.