Cum a ajuns Pământul să fie populat de aproape 8 miliarde de oameni

Posted by

Pe planeta noastră trăiesc 7,8 miliarde de oameni, iar la fiecare cinci zile se nasc încă un milion. În prezent, populația globului este de 10 ori mai mare decât acum 400 de ani. Explozia demografică a avut loc datorită îmbunătățirii standardelor de trai și medicale, ceea ce a permis oamenilor să trăiască mai mult decât în secolele anterioare. În același timp, rata nașterilor – numărul de nou-născuți din fiecare familie – staționează la un nivel ridicat în multe zone ale globului. Până când această rată va scădea semnificativ, populația lumii va continua să crească, putând ajunge în anul 2050 la circa 10,5 mld. loc. Actualmente, creșterea populației are loc cu preponderență în țările în curs de dezvoltare – acele state cu nivel industrial și tehnologic limitat. Majoritatea acestor țări se află în Asia și Africa, și parțial în America de Sud și Centrală.

10 miliarde (2057)

Națiunile Unite preconizează că populația lumii va ajunge la 10 miliarde în anul 2057.

9 miliarde (2037)

Se estimează că vom ajunge la 9 miliarde de oameni în anul 2037.

8 miliarde (2023)

Peste doar doi ani e așteptată atingerea vârfului de 8 miliarde de oameni, conform analizelor efectuate de Națiunile Unite.

7.8 miliarde (2021)

Numărul curent al locuitorilor planetei este de 7.8 miliarde de oameni, așa cum apare în raportarea ONU din februarie 2021.

7 miliarde (2011)

Potrivit ONU, omul cu numărul 7 miliarde s-a născut pe 31 octombrie 2011.

6 miliarde (1999)

Tot după datele Organizației Națiunilor Unite, în 1999, pe 12 octombrie populația Terrei a ajuns la 6 miliarde de oameni. De altfel, ziua de 12 octombrie a rămas cunoscută ca ”Ziua celor 6 miliarde”.

Cum a evoluat populația în istorie

  • 5 miliarde: 1987
  • 4 miliarde: 1974
  • 3 miliarde: 1960
  • 2 miliarde: 1930
  • 1 miliarde: 1804