Sfaturi care te vor ajuta să scapi de durerile de spate

Posted by

Din păcate în ultima vreme tot mai mulţi oameni încep să aibe probleme cu spatele, iar asta ne face mai vulnerabili şi mai ineficienţi.

Opinia generală este aceea că dacă vei sta câteva zile în pat, sigur îţi va trece. Nimic mai greşit, specialiştii spun că statul îndelungat în poziţia culcat nu face decât să înrăutăţească problema. Cea mai bună poziţie este pe spate, dar cu perne sub genunchi.

Nu dormii cu faţă în jos pentru că această poziţie te forţează să ridici capul pentru a respira şi aşa te alegi şi cu dureri de gât. Fă mişcare ori de câte ori găseşti câteva minute libere, ajută foarte mult.

O baie caldă este binevenită când aveam dureri de spate. Căldura ajută la creşterea elasticităţii muşchilor, aşa că dacă facem o baie fierbinte de 20 de minute iar dacă se adaugă în cadă sare de mare, aceasta va reduce inflamaţia şi va ameliora durerile de spate, oferindu-ne o stare plăcută de relaxare.

Este unul dintre cele mai plăcute remedii naturale pentru durerile de spate, tot ceea ce trebuie să faci este să stai în cadă, relaxat, pentru 30 de minute.

Folosind gheaţă, duce la scăderea inflamaţiei şi la eliminarea disconfortului pentru că nervii nu mai trimit semnale dureroase la creier. Punem gheaţă într-un prosop şi-l ţinem pe zona afectată timp de 20-30 de minute.

Dacă bem lapte, cu toţii ştim că oasele sunt făcute din calciu, iar acesta provine cel mai adesea din lapte. Femeile trebuie să aibă grijă să includă cât mai mult calciu în dietă pentru a se feri de osteoporoză.

Pentru a scăpa şi a preveni durerile de spate este necesar să consumăm zilnic alimente bogate în calciu care ne întăresc oasele şi ne protejează coloana vertebrală, precum varza, broccoli, spanacul, peştele şi alimente bogate în vitamina D.

Putem lua un plus de calciu şi magneziu sub formă de complex de vitamine sau putem consuma alimente bogate în magneziu, precum legumele verzi, cartofi, banane, cereale, seminţe, lapte, peşte sau soia.

Un ceai de muşeţel calmează ţesutul muscular. Adaugă 1 lingură de flori de muşeţel într-o cană cu apă clocotită, infuzează pentru 15 minute. Consumăm maxim trei ceşti de infuzie de muşeţel zilnic pentru a calma ţesuturile musculare tensionate.