Unele dintre cele mai mari înșelătorii și minciuni din istorie

Posted by

Phineas Taylor Barnum a creat un spectacol de circ fantastic, ce a distrat milioane de oameni.

Dar dacă ar fi să obțineți un bilet în culise la așa-numitul ”cel mai mare spectacol de pe Pământ”, ați descoperi că domnul Barnum și-a făcut banii din minciuni. Joice Heth, o bătrână fostă sclavă, a fost prima persoană pe care acesta a exploatat-o pentru amuzamentul altor persoane. Deși sclavia a fost interzisă în New York, unde Barnum locuia, el a găsit o ”portiță” și a închiriat-o pe Joice pe o perioadă de un an, pentru suma de 1.000 de dolari. P.T. Barnum a târâit-o prin turnee, susținând, în mod fals, că Joice ar fi fost asistentă medicală a lui George Washington, și că ar avea vârsta de 161 de ani! După ce ea a murit, P.T. Barnum a dus înșelătoria la alt nivel, făcându-i o autopsie live, care a dezvăluit că Joice avea doar 84 de ani.

În 1918, revoluționarii bolșevici i-au executat pe membrii rămași ai dinastiei Romanov – țarul Nicolae al II-lea, împărăteasa sa și cei cinci copii ai lor – într-un subsol din Ekaterinburg.

Dar s-au răspândit zvonuri că fiica lor cea mai mică, Anastasia, a scăpat. Mai mulți impostori au profitat de acest zvon – una dintre persoane a ajuns să fie cea mai cunoscută dintre toate – Anna Anderson. Ea a fost găsită într-un canal din Germania, după o presupusă încercare de sinucidere. Autoritățile au internat-o într-un azil, unde unii oameni au început să vadă în ea o asemănare izbitoare cu Anastasia a Rusiei. Nu e nevoie să mai spunem că această declarație a luat Europa Occidentală prin surprindere. Necunoscuta a ajuns să țină prima pagină a ziarelor epocii, săptămâni la rând. Mulți prieteni ai familiei și rude ai Romanovilor s-au îndoit de această afirmație, dar femeia a găsit susținători din afara cercului social imediat al familiei Romanov, care credeau că este adevărata ducesă. După moartea lui Anderson, trupurile Romanovilor au fost recuperate și un test ADN postum a dovedit că femeia necunoscută – la momentul respectiv – nu a fost decât o fraudă. În orice caz, ancheta a confirmat că era, cel mai probabil, o muncitoare poloneză cu numele Anna Anderson, care dispăruse cu puțin timp înainte de găsirea ei în canal.

Charles Ponzi, un imigrant italian, a făcut avere din păcălirea oamenilor. De fapt, era atât de priceput la înșelăciune încât guvernul a numit un tip de fraudă după el – schema Ponzi.

În 1920, Ponzi i-a păcălit pe mii de rezidenți din New England să investească într-o schemă de speculații pentru timbre poștale. El le-a promis investitorilor că poate oferi o rentabilitate enormă de 50% în doar 90 de zile. Ce înseamnă asta? Sistemul a fost folosit inclusiv în România, la scară mult mai mare: Caritas. În schema Ponzi, Oamenii investeau bani într-o schemă financiară, din care ar fi trebuit să câștige toată suma investită, plus încă jumătate. De fiecare dată când un nou investitor îi dădea bani, Ponzi folosea suma pentru a plăti investitorii anteriori, pentru a crea iluzia că toată lumea profită de o afacere perfect legală. Treaba a mers atât de bine, încât la apogeul uriașei sale înșelăciuni, câștiga 250.000 de dolari pe zi, aproximativ 3 milioane de dolari în banii de astăzi. În august același an, a fost trimis în judecată pentru de 86 de acuzații de fraudă prin poștă.

La 26 aprilie 1986, o explozie de centrală nucleară (de 400 de ori mai mare decât bomba atomică aruncată în Hiroshima) în Cernobîl, Ucraina, a expus la radiații milioane de oameni care trăiau în Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS).

Autoritățile sovietice au așteptat o zi întreagă – după incident – până să înceapă să evacueze locuitorii din orașele din apropiere. Și, ca să înrăutățească lucrurile, au menținut secretul asupra amplorii situației și a consecințelor sale negative asupra sănătății, atât a Uniunii Sovietice, cât și lumii. Mihail Gorbaciov, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a așteptat 18 zile pentru a mărturisi, în cele din urmă, cât de gravă a fost de fapt explozia. Din fericire, locuitorii din zonele contaminate au fost expuși doar la niveluri mici de radiații și majoritatea celor care au fost contaminați au fost tratați cu succes. Potrivit Comisiei de Reglementare Nucleară a SUA, dovezile arată o legătură puternică între accident și creșterea cauzată de radiații a cancerului tiroidian.

„Nu există nicio îndoială că Saddam Hussein deține acum arme de distrugere în masă”.

În urma atentatului de pe 11 septembrie, Statele Unite au lovit imediat capetele teroriste din Afganistan. Dar multe persoane din administrația Bush erau convinse că dictatura lui Saddam Hussein din Irak nu numai căavea legătură cu Al Qaeda, ci și că deținea arme de distrugere în masă, pentru a le folosi împotriva Statelor Unite. În ciuda faptului că nu existau dovezi credibile că acest lucru ar fi fost adevărat – majoritatea inspecțiilor de la fața locului nu au dezvăluit existența acestor arme – administrația Bush a ales să intre în război, pe baza informațiilor primite de la un informator irakian numit „Curveball”, precum și pe baza unor documente care arătau că Irakul obținuse o cantitate mare de uraniu, în scopul fabricării unei bombe nucleare. Informatorul a fost în curând discreditat, iar documentele legate de uraniu au fost dovedite ca fiind falsuri evidente, dar roțile războiului se puseseră deja în mișcare. În 2002, președintele Bush a declarat țării că Saddam nu numai că a depozitat agenți chimici și biologici mortali, ci că a construit și bombe nucleare. În 2003, Statele Unite au lansat războiul împotriva Irakului. Costul financiar și uman a fost devastator. Mii de americani și sute de mii, dacă nu chiar mai mulți irakieni au murit într-un război care a durat opt ​​ani și a costat 2,4 trilioane de dolari.